MENIUL ZILEI

Marea curăţenie - un meniu de detoxifiere

Meniul zilei - generalităţi şi reguli

       Încep în cele din urmă să fac meniul zilnic (am promis de atâta vreme, dar credeţi-mă că nu am  reuşit mai repede...). Pentru că mi-am dat seama că nu are rost să vă scriu numai ce mănânc eu, m-am gândit să fac mai bine o combinaţie, care să aibă la bază atâta meniul creat  de domnul dr. Schnitzer "Schnitzer-Intensivkost", cât şi dieta soţilor Harvey şi Marilyn Diamond din programul lor "Fit for life". Eu mi-aş fi dorit de fapt cel mai mult, să traduc pentru voi meniul dr. Schnitzer, dar, deşi i-am scris  domnului doctor de ceva  timp să-i cer permisiunea, nu mi-a răspuns încă. Sper că totuşi, ca de fiecare dată în viaţă, tot răul va fi  însă aşa spre bine..... 
     Deocamdată nu am fotografii, deci voi scrie numai un meniu "uscat", dar o să vedeţi că totul este atât de normal, că nici nu trebuie nici o poză, importante sunt cantităţile şi caloriile. Culmea, eu nu sunt absolut deloc un susţinător al numărării caloriilor şi al cântăririi fiecărei înghiţituri, dar totuşi la început, este foarte important să cunoaşteţi şi acest aspect, veţi realiza aşa, cam câte calorii mâncaţi zilnic şi cine ştie, poate vă veţi îngrozi şi voi la fel ca mine....
      Meniul va fi (deocamdată??) pentru o săptămâna, va avea numai în jur (plus/minus)  de 1000 de calorii  (meniul dr. Schnitzer conţine între 1200 şi 1500 de calorii, doamna dr. Schatalova este pentru 400 de calorii pe zi, eu am căutat o valoarea mai de mijloc) şi este un meniu, cu care VĂ GARANTEZ că slăbiţi câteva kilograme bune  şi vă rezolvaţi cel puţin problemele uşoare de sănătate. Dar este mai ales un meniu, care permite corpului să declanşeze un proces de auto-curăţare, deci dacă vă apar dureri de cap, dacă va  începe să vă curgă dimineaţa  nasul (extrem, poate fi de-a dreptul enervant) sau dacă chiar răciţi, vedeţi totul ca pe ceva pozitiv, trupul vostru deştept începe să arunce afară gunoiul stocat de-a lungul unor ani buni!
      Meniul începe de luni, dar pregătirile încep de sâmbătă, cel târziu duminca, pentru că meniul (ca şi meniul meu personal actual) nu conţine pâine (nici măcar uscată), ci numai cereale încolţite, cine are probleme cu glutenul trebuie să folosească hrişcă şi mei, eu folosesc şi alac, cei care suportă, pot folosi  grâu, secară şi ovăz.
     În afară de cereale, nuci, legume  şi fructe proaspete, mai aveţi nevoie doar de o sticlă de ulei de mărăcini/ciulini (am citit pe google, că este invenţie românească???) sau de măsline PRESAT LA RECE şi NERAFINAT (se consumă aşa de puţin ulei, încât se merită  să investiţi poate chiar o sumă ceva  mai mare într-un produs de calitate superioară), de o răzătoare, un cuţit (cel mai bine cu lamă ceramică), o râşniţă cu care să puteţi ori să faceţi din cerealele încolţite fulgi, ori să le măcinaţi pur şi simplu mai mărunt şi  un oţet de mere natural (mai bine este insa sa folositi zeama de lamaie). Pentru încolţirea cerealelor aveţi nevoie doar de un borcan, mai multe despre această temă AICI. Sper că sunteţi deja entuziasmaţi........aşa că trecem la principiile de bază: 
 1.Foarte important este să se respecte cele trei mese pe zi şi să nu se mănânce nimic între mese, precum şi  să se mestece fiecare dumicat foarte bine (digestia începe în gură!!!)!
 2.De asemenea, trebuie încercat să vă procuraţi ingrediente cât mai naturale posibile, eu sunt în continuare de părere că băbuţele de la piaţă, în special cele care vând fără autorizaţie pe lângă piaţă, sunt cele mai bune surse. Şi decât să vă plimbaţi duminca prin ştiu eu ce mall-uri  sau parcuri invadate de mii de oameni, mai bine duceţi-vă undeva în afara oraşului, într-o pădure şi culegeţi-vă singuri frunze poaspete de urzici şi păpădie (eu nu recomand nimănui să culeagă plante din flora spontană dacă nu le cunoaşte, dar aceste două plante nu pot fi confundate, mai ales urzica, dacă pişcă, aţi nimerit-o! - oricum, regula de aur rămâne: NU SE BAGĂ ÎN GURĂ NICIO FRUNZĂ PE CARE NU O CUNOAŞTEŢI CU CERTITUDINE!!!).
3.Micul dejun constă ori din celebrul fel de mâncare creat de dr. Bircher-Benner "müsli", adică cereale (eu sunt de părere că trebuie consumate numai încolţite) mărunţite, amestecate cu apa, măr ras,  puţină lămâie şi câteva nuci, seminţe, fructe, ori numai din fructe (după H&M Diamond).
4. La prânz  - se merge pe principiul elaborat de soţii Diamanond în programul lor "Fit for life": salata, ca fel principal. Deci, se consumă salată de legume, întotdeauna şi cu frunze verzi, eventual şi cu ceva fructe şi cu cereale sau soia încolţite în loc de pâine.
 5. La cină se mănâncă.... iar salată cu - de acum sunteţi deja familiarizaţi -  înlocuitorul de pâine, cerealele încolţite.
 6.Se va bea numai apă plată, cu un conţinut redus de minerale sau ceai de plante româneşti neîndulcit (e bun şi aşa, chestie de obişnuinţă). Nu se consuma nici o picătură de cafea sau alcool (despre tutun e clar, nu mai trebuie spus nimic, nu?). Nu se consuma SARE!!!! 
 7. Reduceţi (sau poate chiar renunţaţi total??)  televizorul, calculatorul, telefonul (în special telefonul mobil), ocupaţi-vă mintea cu lucruri frumoase: muzică, poezie, literatură bună. Nu uitaţi rugăciunile
 8. Dacă vreţi să deveniţi iar sănătoşi, trebuie să scoateţi din alimentaţia voastră  în TOTALITATE zahărul, uleiurile rafinate, făina albă, absolut orice produs alimentar prelucrat industrial. În rest, este voie ca de la Banu` Ghica!! Cine nu suportă un anumit  ingredient, renunţă la el şi-l înlocuieşte pur şi simplu cu altceva.
       Cineva mi-a scris cândva, că nu se poate mânca numai salată. Eu tot  încerc să demonstrez de 4 ani că se poate, nu am afirmat însă niciodată că ar fi floare la ureche, e nevoie de multă voinţă, autocontrol şi disciplină. Şi credeţi-mă, că  am început cu blogul de abia de anul trecut, doar pentru că am dorit să nu dau mai departe doar informaţiile auzite de la alţii, ci numai informaţiile probate şi verificate de mine, de-a lungul unei perioade mai lungi de timp,  pe propria mea pielea. Hrana vie funcţionează absolut perfect, dar şi aici există (din păcate) reguli care trebuie respectate.... 

 Ei ce ziceţi, va prindeţi? Curajoşii trebuie să-şi procure următoarele ingrediente.
I Alimente care trebuie să le aveţi permanent în casă:
  1.Cerealele pe care le suportaţi, cel mai bine bio.
  2.Mere, ştiţi voi care - cele mai mici, acum primăvara cele mai zbârcite, cele mai neaspectoase.
  3.Lămâi bio.
  4.Nuci, alune, seminţe de floarea soarelui, de dovleac, de in şi de susan.
  5.Cui îi plac, boabe de soia (eu  nu le pot suferi), altfel linte maro.
  6.Ceapă, usturoi.
  7.Morcovi, ţelină, pătrunjel rădăcină
 
 II Fructe, legume  şi verdeţuri proaspete.
 
   Sâmbătă se pun mai întâi la înmuiat şi apoi duminca la încolţit 110g de cereale şi 20g de boabe de soia (sau 130g cereale), de care veţi avea nevoie luni. Duminică se pregăteşte al doilea rând pentru marţi şi se pun la înmuiat şi 30g de nuci pentru meniul de luni.
  Iar pentru meniul zilei de luni, 21 martie 2011, la început de primăvară (şi de viaţă nouă???), aveţi nevoie de o pară, o rădăcină de ţelină, morcovi, o mandarină, o conopidă mică, spanac şi  multe, multe verdeţuri.
  Vă aştept cu drag şi vă doresc poftă foarte bună!!

Meniul zilei de luni, 21 martie 2011 

Micul dejun


Ca şi Harvey&Marilyn Diamond şi doamna Schatalova,  şi eu sunt pentru renunţarea la micul dejun sau cel mult, pentru consumul de fructe până la prânz (e tot o chestiune de obişnuinţă). Cine nu reuşeşte, poate să înceapă ziua cu un mic dejun din cereale (müsli):
-se macină 60g de cereale, care se amestecă cu 100 ml apă şi se lasă cel puţin o jumătate de oră, se adaugă o jumătate de lingură de suc de lămâie şi apoi un măr mic ras fin. Se taie cubuleţe o pară (circa 100g) şi se adaugă şi 15g de nuci înmuiate şi  mărunţite.
 Poate o să vă vină greu să credeţi, dar acest mic dejun are deja peste 300 de calorii, când voi avea puţin timp voi scrie şi toate caloriile în parte.
Se schimbă apa la cerealele puse la încolţit pentru ziua următoare.
 
 Prânz
 Un amestec de trei salate:
 1. Salată de spanac - 100g spanac se taie fâşiuţe şi se amestecă cu un măr (80g) ras. Se face un sos de salată din 2 linguriţe de ulei, 2 linguriţe de oţet de mere, se adaugă verdeţuri ori după gust, ori după ce aţi găsit la piaţă.
 2. Salată de morocov ras - 100g morcov se rad fin şi se amestecă cu 1 linguriţă de ulei, una de oţet şi una de suc de lămâie. Se adaugă verdeţuri, de ex. cozi de ceapă verde, frunze de leurdă, frunze de grâuşor.
 3. Salată de conopidă - 100g conopidă crudă tăiată fin se amestecă cu 2 linguriţe de ulei şi 2 linguri de suc de lămâie. Se poate adăuga mărar, se decorează cu felii de lămâie tăiate subţire.
 
 Pe lângă aceste salate, se mănâncă şi 20g de cereale încolţite şi optional 20g boabe de soia încolţite (eu personal NU recomand soia sub nicio forma). Acestea se pot mânca separat sau se pot presăra pe deasupra salatelor, în loc de crutoane.
  Acest prânz are în jur de 500 de calorii.
  Nu uitaţi! Se pun la înmuiat pentru masa de seară 30g cereale măcinate în 50 ml de apă.
 
Cina 
Salată de ţelină cu roşie (facultativ, nu e de sezon, dar îi dă gust mai bun) - se rad fin 100g de rădăcină de ţelină şi un măr (80g), se dauga verdeţuri (frunze de ceapă şi de usturoi verde, leurdă, grâuşor, urzici tăiate mărunt, păpădie, ce aveţi la îndemână) şi se amestecă cu o lingură de suc de lămâie şi o linguriţă de ulei şi 15g de nuci. Se pune pe felii de roşii sau frunze de salată verde şi se decorează cu felii de mandarină (e o combinaţie poate mai ciudată, dar mie mi-a plăcut). Se consumă împreună cu cele 30g de cereale înmuiate la prânz (ca înlocuitor de terci) .
 
 Cina are în jur de 350 de calorii
 Se pun iar la înmuiat pentru ziua următoare 20 g cereale şi 20g de boabe de soia (sau linte). Se schimbă apa la cerealele puse la încolţit. Se pun la înmuiat 15g nuci pentru micul dejun de marţi.

Din fericire, ingerii mei pazitori au adus-o pe Mihaela in viata mea sa ma ajute. Si ia uitati ce fotografii nemipomenite si ce meniu superb a facut Mihaela, adaptat pe gustul si la necesitatile ei!

Luni 21 martie 2011, meniul Mihaelei
 
8.30am
 - putin suc de grau + doua cani ceai
 
10.00am Mic dejun
  - 3 portocale + scortisoara + cateva nuci inmuiate
 
13.30pm Pranz
 - Salata de roquette + mar + ulei + otet
 - Salata de conopida, morcov, patrunjel, vlastari de mazare, o ceapa verde, ulei, zeama de lamaie, otet de mere
 - Linte incoltita + boabe verzi de soia

19.30 Cina
 - Salata de telina radacina + un bat de telina + patrunjel + rosie + cateva nuci + ulei, lamaie
 - faina de in inmuiata.
 
A fost super bine, nu am rabdat de foame, salatele la pranz mi-au iesit cam mari, maine o sa mai reduc din cantitati. O sa tai si nucile de la  micul dejun, o sa mananc doar pere, dar tot 3.
Cel mai mult m-am bucurat ca nu am mancat intre mese si faptul ca deja stiu ce o sa mananc la urmatoarea masa, ma linisteste psihic si mananc ce e pe lista cu mare bucurie.
Doamne Ajuta in continuare.

Doamne, Iti multumesc din tot sufletul ! Si-ti multumesc si tie din inima, draga mea Mihaela! Sa-ti dea Dumnezeu sanatate si sa te ajute dupa sufletul tau bun si luminos!
Meniul zilei de marţi, 22 martie 2011
Micul dejun


Ca de obicei, ori numai fructe, ori müsli:
-se macină 60g de cereale, care se amestecă cu 100 ml apă şi se lasă cel puţin o jumătate de oră, se adaugă o jumătate de lingură de suc de lămâie şi apoi un măr mic ras fin. Se taie cubuleţe o portocală (circa 100g) şi se adaugă şi 15g de nuci înmuiate şi  mărunţite.
Se schimbă apa la cerealele si boabele puse la încolţit. Se macină 30g de cereale cu 50 ml apă.
  Prânz
 Iar un amestec de trei salate:
 1. Salată de varză  roşie - 100g de varză roşie se taie fâşiuţe şi se amestecă cu o ceapă mică (50g). Se face un sos de salată din 2 linguriţe de ulei, 1 linguriţe de oţet de mere, 2 linguri de suc de lămâie, se lasă cam o oră să se "tragă".
 2. Salată de ridiche -   se rad fin 100g ridichi şi se amestecă cu 1 linguriţă de ulei  şi o lingură de oţet. Se adaugă verdeţuri, de ex. cozi de ceapă verde, frunze de leurdă, frunze de grâuşor.
 3. Salată de creson -  se amestecă 100g creson, cu verdeţuri şi cu 1 linguriţă de ulei şi una de oţet. Se poate adăuga boia dulce.
  Pe lângă aceste salate, se mănâncă şi terciul din cele 30g de cereale înmuiate şi amestecate cu pătrunjel.
  
Cina 
Salată de crudităţi - se rad fin 150g de ridichi şi o gulie (100g), se dauga verdeţuri (frunze de ceapă şi de usturoi verde, leurdă, grâuşor, urzici tăiate mărunt, păpădie, ce aveţi la îndemână) şi se amestecă cu o lingură de suc de lămâie,  o linguriţă de oţet şi o linguriţă de ulei. Se pune salata pe felii de roşii sau frunze de salată verde şi se decorează cu creson. Se consumă împreună 20g cereale şi 20g de linte încoltite
 
 Se pun iar la înmuiat 130g de cereale. Se schimbă apa la cerealele puse la încolţit.

Cred că deja aţi prins deja  pricipiul extraordinar de simplu, este de fapt exact acelaşi mic dejun variat prin folosirea diferitelor fructe, iar prânzul şi cina au tot acelaşi "numitor comun": salată consumată împreună cu seminţe sau cereale încolţite. Deci, puteţi de fapt să faceţi combinaţiile care va plac vouă cel mai mult, neuitând că  uleiul şi oţetul se consumă cu mare economie!
 
 Poftă bună!

Meniul zilei de miercuri, 23 martie 2011

Mai intai si-ntai, trebuie sa subliniez ca un astfel de regim de dezintoxicare nu este recomandat femeilor insarcinate si mamelor care alapteaza. Noroc cu Simona ca mi-a atras atentia, multumesc mult de tot!
Dupa aceea vreau sa va mai spun ca am primit intariri puternice pe blogul dedicat doamnei  Elena Nita Ibrian. Multumesc mult Mihaela, asa de tare ma bucur ca mi te-ai alaturat!!! 
Sunt in mare criza de timp saptamana asta, de fapt nu ar fi trebui sa ma apuc de ceva asa de complicat, dar nu am vrut sa mai aman, ca e asa de pacat de toate minunatiile de buruieni care se gasesc acum pe toate drumurile. Dar de aceea, iar fara diacritice....

Meniul zilei de miercuri, 23 martie 2011

Micul dejun

Ca de obicei, ori numai fructe, ori müsli:
-se macină 60g de cereale, care se amestecă cu 100 ml apă şi se lasă cel puţin o jumătate de oră, se adaugă o jumătate de lingură de suc de lămâie şi apoi un măr mic ras fin. Se taie cubuleţe o mandarină  mică (nu sufar de lipsa de imaginatie, dar acum nu e sezon de fructe, posibilitatile sunt mai reduse) şi se adaugă şi 15g de seminţe de floarea soarelui înmuiate.
Se schimbă apa la cerealele  puse la încolţit. Se macină 30g de cereale si se amesteca cu 50 ml apă.
  Prânz
 Ca de obicei un amestec de trei salate, le puteti manac separat sau amestecate intr-o farfurie:
 1. Salată de ţelină - se rad fin 100g de rădăcină de ţelină şi un măr mic (50g), se dauga verdeţuri (frunze de ceapă şi de usturoi verde, leurdă, grâuşor, urzici tăiate mărunt, păpădie, ce aveţi la îndemână) şi se amestecă cu o lingură de suc de lămâie şi 2 linguriţe de ulei şi 15g de seminţe de floarea soarelui înmuiate (sau nuci).
 2. Salată de ardei gras (Mihaela, care este o curajoasa si s-a apucat de aceasta dieta, si-a cumparat ardei si si-a dorit ceva cu ardei, deci reteta e cu dedicatie speciala!!!) -   se taie fin 100g ardei (daca aveti, amestecati ardei roşu, galben si verde sa fie mai colorat) şi se amestecă cu 1 linguriţă de ulei  şi o lingură de oţet.  Se adaugă verdeţuri, de ex. cozi de ceapă si usturoi verde, frunze de usturoi salbatic si frunze de leurdă.Se pune salata pe frunze de salata verde si se orneaza eventual si cu rosii. Daca va place, puteti adauga si chimen si boia dulce.
 3. Salată verde -  se amestecă  100g de salată verde, cu multe verdeţuri, ceapă  şi usturoi verde şi cu 1 linguriţă de ulei şi o lingura de suc de lamaie. 
  Pe lângă aceste salate, se mănâncă şi terciul din cele 30g de cereale înmuiate şi amestecate cu mult pătrunjel verde, tăiat fin.
  
Cina 
Salată de varza murata (daca a scris Mihaela asa de frumos despre varza murata, cu fotografii si reteta, nu se putea sa nu se potriveasca cel mai bine tocmai aceasta salata!!) se amesteca 200g de varza murata cu foarte multe verdeţuri (frunze de ceapă şi de usturoi verde, leurdă, grâuşor, urzici tăiate mărunt, păpădie, ce aveţi la îndemână) şi se adaugă o lingură de ulei. Se consumă împreună 40g cereale  încoltite pe post de crutoane sau facute fulgi.
 
 Se pun iar la înmuiat 50g de cereale (undeva am facut o greseala matematica, dar nu e nimic daca sunt cerealele incoltite o zi in plus, poate unora le plac chiar mai mult asa, mai incoltite!), 30g de seminte de in si 30g de seminte de susan şi 30 g de nuci. Se schimbă apa la cerealele puse la încolţit.
Pofta nemaipomenit de buna!
Si nu vreau sa va lipsesc de interpretarea nemaipomenita a Mihaelei:
Micul dejun

Pranzul
Cina

Meniul zilei de joi, 24 martie 2011

Micul dejun

Ca de obicei, ori numai fructe, ori un müsli mai deosebit astazi, preferatul meu:
-se macină 30g de  seminţe  de in şi 30g seminţe de susan (eu le dau prin maşina de făcut fulgi) care se amestecă cu lapte de banană (se mixeaza o banană cu 120 ml apă), se adaugă o jumătate de lingură de suc de lămâie, un măr mic taiat cubuleţe şi 15g de nuci înmuiate şi  mărunţite.
Se schimbă apa la cerealele  puse la încolţit.
  Prânz
 Iar un amestec de trei salate:
 1. Salată de sfeclă  roşie - 100g de sfeclă roşie se rade şi se amestecă cu o ceapă mică  tăiată   fin (50g). Se face un sos din 2 linguriţe de ulei, 1 linguriţe de oţet de mere, 2 linguriţe de suc de lămâie. Se adaugă verdeţuri cat cuprinde.
 2. Salată de varză albă -   se rad fin 100g varză şi se amestecă cu  2 linguriţă de ulei,   o lingură de oţet, piper macinat fin şi seminte de chimen.    Se lasă să se "tragă"cam o oră. Se adaugă verdeţuri, de ex. cozi de ceapă şi usturoi verde, frunze de leurdă, frunze de grâuşor.
 3. Salată  de morocov şi de ţelina - 50 g morcov şi 50 g telină se rad fin şi se amestecă cu 1 linguriţă de ulei, una de oţet şi una de suc de lămâie. Se adaugă verdeţuri, nu e voie sa fie uitate la nicio salată!
  Pe lângă aceste salate, se mănâncă 30g de cereale înmuiate şi amestecate cu 10-15g hrean ras fin, pe post de garnitură....
  
Cina 
Salată de verzaturi - se taie fin 100g de  verdeţuri (frunze de ceapă şi de usturoi verde, leurdă, grâuşor, urzici tăiate mărunt, păpădie, ce aveţi la îndemână), 50g frunze de salată verde şi se amestecă cu o lingură de suc de lămâie şi o linguriţă de ulei. 
Salată  de broccoli - se taie marunt 100g broccoli, se amesteca cu usturoi pisat fin, 2 lingurite de ulei şi 1 lingura de otet. Pe deasupra se presara 30 g cereale maruntite, 15 g nuci  şi mult pătrunjel.
 
 Se pun iar la înmuiat 110g de cereale, 20 g de linte (sau soia) şi 30 g de nuci. Se schimbă apa la cerealele puse la încolţit.


 Şi a sosit şi momentul să vă mai spun câteva plante din flora spontană care sunt comestibile şi care cresc acum numai bine şi pe care probabil că le cunoaşteţi cu toţii, deoarece  nu lipsesc din nici o gradina din România. Până acum le-aţi iubit numai pentru că sunt aşa de frumoase, acum mai descoperiţi un secret de-al lor.....Ştiu că  este aproape un sacrilegiu, dar şi părăluţele (Bellis perennis - frunzele se găsesc şi iarna, atâta timp cât nu e zăpada) şi toporaşii (Viola odorata) sunt comestibili, atât frunzele cât şi florile, de asemenea şi ciuboţica cucului (Primula veris; Primula officinalis) cât şi plămânărică (Pulmonaria ofiicinalis). Cine se îndură, nu o să regrete,  mai ales toporasii sunt o minune, se topesc în gură, iar gustul este exact pe măsura parfumului!!! Dar cum am mai spus deja, trebuie să aveţi întotdeauna grijă să nu luaţi toate frunzele sau florile unei plante, se culeg mereu cu amândouă mâinile (cu o mână se rupe, cu cealata se susţine planta), astfel încât să nu iasă cu tot cu rădăcină, întotdeauna se culege doar câte o frunză o dată şi nu direct un smoc!!!
 
 Dacă respectaţi aşa viaţa plantelor, ele să ştiţi că nu se supără dacă le rupeţi o frunză sau o floare, de cele mai multe ori, cresc chiar mai bine ca suratele lor din care nu s-a cules nimic (am făcut experimentul, încercaţi şi voi şi veţi vedea).
 
 Am citit o dată ceva care m-a impresionat până la lacrimi: 
   «Florile merg atât de departe cu bunătatea lor, încât parfumează mâinile celor care le strivesc.»"  - Monseniorul Vladimir Ghika_-

Meniul pentru vineri 25 martie


Micul dejun


Ca de obicei, ori numai fructe, ori müsli:
-se macină 60g de cereale, care se amestecă cu 100 ml apă şi se lasă cel puţin o jumătate de oră, se adaugă o jumătate de lingură de suc de lămâie şi apoi un măr mic ras fin. Se taie cubuleţe o mandarină (circa 100g) şi se adaugă şi 15g de nuci înmuiate şi  mărunţite.
Se schimbă apa la cerealele si boabele puse la încolţit. Se macină 30g de cereale şi amestecă cu 50 ml apă.
  Prânz
 Un amestec de trei salate:
 1. Salată de castraveti - 200g de castraveti se taie fin  pe răzătoare şi se amestecă cu un sos de salată din o linguriţă de ulei si o linguriţă de oţet de mere, se adauga usturoi pisat fin si marar.
 2. Salată de rosii cu hrean -   se rad fin 10g (sau mai putin daca e prea iute pentru gustul vostru)  de hrean şi se amestecă cu o jumatate de mar ras fin, 1 linguriţă de ulei  şi o lingură de suc de lămâi. Se taie 100g de rosii felii  si se toarna peste ele sosul de hrean, pe deasupra se adaugă si verdeţuri.
 3. Salată verde -  se amestecă  100g de salată verde cu 20 g de castravete si 20 g de ridichi. Se adauga si  multe verdeţuri, ceapă  şi usturoi verde şi cu 2 linguriţe de ulei şi una de oţet. 
  Pe lângă aceste salate, se mănâncă şi terciul din cele 30g de cereale înmuiate şi amestecate cu leurda tăiata fin.
  
Cina 
Salată de spanac cu ridichi - se taie feliute 20g de ridichi şi se amesteca cu 100g spanac, se dauga verdeţuri şi se amestecă cu o lingură de suc de lămâie,  o linguriţă de oţet şi o linguriţă de ulei. 
Salata de morcovi - se rad fin 100g morcovi si se amesteca cu 15g nuci maruntite. Se face un sos de salata din  doua linguri de zeama de lamaie si doua  lingurite de ulei. Se decoreaza cu partrunjel taiat fin.  Se consumă împreună cu 20g cereale şi 20g de linte încoltite pe post de crutoane (sau 40 g cereale - cum preferati).
 
 Se pun iar la înmuiat 110g de cereale, 20 g de linte şi 30 g de nuci. Se schimbă apa la cerealele puse la încolţit.

Meniul pentru sambata, 26 martie 
Micul dejun


Ori numai fructe, ori müsli:
-se macină 60g de cereale, care se amestecă cu 100 ml apă şi se lasă cel puţin o jumătate de oră, se adaugă o jumătate de lingură de suc de lămâie şi apoi un măr mic ras fin. Se taie cubuleţe o pară (circa 100g) şi se adaugă şi 15g de nuci înmuiate şi  mărunţite.
Se schimbă apa la cerealele si boabele puse la încolţit. 
  Prânz
 Iar un amestec de trei salate:
 1. Salată de varză  murata - 100g de varză murata se taie fin şi se amestecă cu o ceapă mică (50g) si 15 g nuci maruntite. Se adauga verdeturi multe (mai ales frunze de papadie) si 2 linguriţe de ulei. Se pune  pe frunze de salata verde si se decoreaza cu rosii.
 2. Salată de ridiche -   se rad fin 100g ridichi (roşii sau albe) şi se amestecă cu 1 linguriţă de ulei  şi o lingură de oţet. Se adaugă verdeţuri, de ex. cozi de ceapă verde, frunze de leurdă, frunze de grâuşor.
 3. Salată verde -  se amestecă  100g de de salată verde, cu multe verdeţuri, ceapă  şi usturoi verde şi cu 2 linguriţe de ulei şi doua de oţet.
  Pe deasupra se presara si cele 30g de cereale înmuiate si maruntite (sau facute fulgi).
  
Cina 
Salată de crudităţi - se rade fin o gulie (100g), se dauga verdeţuri  multe (frunze de ceapă şi de usturoi verde, leurdă, grâuşor, urzici tăiate mărunt, păpădie, etc.) şi frunze de salata verde. Se amestecă cu o lingură de suc de lămâie,  o linguriţă de oţet şi o linguriţă de ulei.  Se consumă împreună 20g cereale şi 20g de linte încoltite pe post de crutoane.